***

Psihologii sociali au dezvăluit un mecanism cognitiv foarte curios, numit efectul răspunsului dominant. Esenţa lui e următoarea: atunci când o campanie socială vorbește despre un comportament sau despre un fenomen social nociv, care trebuie combătut, primul efect neașteptat al campaniei poate fi… întărirea acelui comportament. Prin mesajul său, campania socială (fără să vrea) va activa în gândirea indivizilor acele reacţii care sunt mai profunde, primordiale, dominante, adică reacţiile stereotipe legate de subiectul vizat.

Astfel, campaniile antifumat le amintesc fumătorilor despre fumat și – ce ironie! – le trezesc pofta să procure un pachet de țigarete; campaniile antialcool aduc în fața amatorilor de băuturi cuvântul-cheie „alcool”, provocându-le reflexul setei de vin, de vodcă, de bere. E la fel cum le-am spune copiilor să nu se gândească la ursul alb…

Dacă vorbim despre discriminare identitară, oamenii se vor gândi în mod automat nu cum să le protejeze pe victimele discriminării, ci care sunt riscurile pentru propria rasă/etnie/religie în relația cu alte grupuri străine. Răspundem aproape automat conform egoului nostru, conform fobiilor, stereotipurilor și prejudecăților care ne domină. Efectul răspunsului dominant explică de ce atâtea campanii sociale sunt ineficiente sau chiar pot provoca atitudini contrare față de ce-şi propuneau autorii lor.

Bine-bine, dar ce au toate astea cu tema fericirii? Mi-am amintit de efectul răspunsului dominant în timp ce citeam despre un fenomen macabru care se produce pe podul Mapo din Seul. Acest pod are o tristă faimă, fiindcă anual zeci de sud-coreeni se aruncă de pe marginea lui în adâncurile râului Han, pentru a-și pune capăt zilelor.

În căutarea soluțiilor antisuicid, autoritățile au propus, în 2012, o idee care s-a dovedit a fi foarte neinspirată; pe pod, în diferite zone, au fost fixate pancarte cu mesaje pozitive, formulate de specialiști, de genul „cele mai frumoase clipe sunt în viitor”, „mâine soarele neapărat va răsări”, „hai să ne plimbăm împreună”, „nu există motive pentru a te necăji” ș.a., pentru a crea impresia unui dialog virtual. Au fost amplasate bănci cu figuri omenești sculptate și afișate fotografii cu bunici și copii zâmbăreți, cu perechi de îndrăgostiți. Mai pe scurt, „podul morții” fusese decorat ca un „pod al vieții”, sau ca un „pod al speranței”, iar campania a primit numeroase laude și premii.

Rezultatul? În următorul an, numărul sinuciderilor… a sporit de șase ori (pe durata lui 2013 s-au produs tocmai 93 de tragedii). Eroarea gravă a strategiei i-a surprins pe toți. Ce s-a întâmplat? Mai întâi de toate, prin discuțiile publice despre acel pod, mulți tineri depresivi au aflat că acolo se poate de pus capăt vieții, că e un loc cu faimă. Totodată, mesajele prea pozitive plasate acolo le aduceau aminte tinerilor despre propria existență marcată de melancolie și neputință. Așadar, în loc să descurajeze suicidul, campania l-a încurajat, deoarece a activat la indivizii depresivi răspunsul dominant, le-a reamintit că ei au, prin contrast, o viață nefericită și inutilă.

Efectul răspunsului dominant, ilustrat pe exemplul acelui pod sud-coreean, ne permite să înțelegem ce impact teribil asupra psihicului poate avea afișarea „vieții fericite” în publicitate, la TV, pe rețelele sociale, în reviste și cărți. 

În mediul social modern, care creează impresia de oportunități accesibile (călătorii, studii prestigioase, celebritate), dar în realitate greu de înfăptuit, la oameni se formează un orizont de așteptări amăgitoare. Drept rezultat, apare sentimentul șanselor ratate. Și cu cât e mai profundă percepția omului despre șansele sale ratate și despre inferioritatea sa socială, comparativ cu alții, cu atât mai tare i se va dezvolta – ca răspuns dominant – o frustrare cronică și un complex al neîmplinirii, tocmai pe motiv că succesul și fericirea altora (fie și puțini la număr) îi induc senzația propriei neputințe și pustiiri.

Destule studii psihosociologice subscriu acestei observații. Ele scot la suprafață impactul negativ al rețelelor sociale asupra stării subiective a indivizilor (subjective well-being) (Kross et al., 2013; Hanley et al., 2019); în particular, urmărind postările de pe rețele, individului i se creează impresia că prietenii lui o duc mai bine, că sunt mai de succes, mai fericiți (Bollen et al., 2017) și mai frumoși (Fardouly, Holland, 2018). Intervine aici și așa-numitul friendship paradox, când individului îi pare că alți semeni de-ai lui au mai mulți prieteni (și, matematic, vorbind, cam așa stau lucrurile) (Feld, 1991; Hodas et al., 2013; Higham, 2018).

Finalmente, comparația dezavantajoasă cu alții copleșește psihic și, așa cum susțin foarte ferm cercetările de amploare asupra adolescenților, există o corelație directă între prezența lor pe internet și riscul sporit de boli metabolice, boli mintale și depresie, inclusiv e vorba de incidența sporită de autoagresiune și de suiciduri, în special printre fete (Rosen et al., 2014; Lin et al., 2016; Twenge et al., 2018; Kelly et al., 2019; Lung et al., 2020; Krokstad et al., 2022).  

Așadar, dacă cineva crede că afișarea chipurilor vesele și a momentelor deosebite din viață pe Facebook, Instagram, Tik-Tok și în reviste glamuroase au un rol benefic pentru sănătatea psihică a tinerilor, păi rezultatul este exact opus; se întâmplă aproape ca în exemplul cu podul Mapo din Seul, când mesajele prea pozitive le amintesc tinerilor despre propria lor existență neremarcabilă aproape prin nimic față de abundența de emoții și de experiențe extraordinare difuzate pe internet.   

Iată de ce propaganda nesăbuită a fericirii poate fi nocivă – ea subliniază incapacitatea individului de a corespunde unui ideal iluzoriu, îi erodează încrederea în sine. Filosoful moldovean Victor Teleucă nota în scrierile sale: „Să nu ne facem iluzii. Iluziile sunt miraje care joacă deasupra prăpăstiilor. Cu atât mai mult, să nu ne ținem de ele, ne pot trage în prăpastie.” Or, ideea de fericire este tocmai una dintre iluziile care ne pot atrage în prăpastia depresiei, după cum se și întâmplă atât de des cu generațiile vremurilor noastre. 

***

© Dorian Furtună

Fragment din cartea „Iluzia fericirii”, care poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://www.bestseller.md/iluzia-fericirii.html

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html