***

Ați auzit cumva de scara lui Cantril? Nu? E timpul să ne familiarizăm cu ea. Prin anii 1960, psihosociologul american Hadley Cantril (fost consultant al președintelui F. D. Roosevelt) a elaborat un test foarte simplu: „Imaginează-ți o scară cu trepte numerotate cu 0 la bază și 10 în vârf. Închipuie-ți că treapta de sus reprezintă cea mai bună versiune a vieții tale, iar treapta de jos reprezintă cea mai proastă versiune a vieții. Pe ce treaptă crezi că te afli în prezent?”

De când a fost propusă sub formă de test, scara lui Cantril a fost utilizată în numeroase studii experimentale, pentru a evalua starea de bine (happiness, subjective well-being) a diferitor categorii sociale, a diferitor culturi, sexe, vârste, etnii, confesiuni.

O concluzie importantă care reiese din suma acestor studii? Nu există o legitate clară, un principiu fundamental bine stabilit, nu există un standard al stării de bine sau de fericire în rândul oamenilor. Dincolo de diferențele individuale firești, vom găsi diferențe clare între grupuri, inclusiv între țări.  Locuind în medii socioeconomice asemănătoare, indivizii din diferite grupuri etnoculturale, confesionale sau profesionale își vor percepe diferit fericirea, vor indica scoruri foarte deosebite pentru calitatea vieții.

Un studiu din 2018, bunăoară, a constatat că japonezii și canadienii percep în mod diferit calitatea vieții lor și starea de fericire după scara Cantril (ceea ce e de așteptat, dacă ne gândim că aceștia provin din culturi atât de deosebite). Însă e mai mult decât atât; se cunoaște că diferența de percepție dintre grupuri poate fi determinată nu doar cultural, ci și biologic (grupurile îndepărtate se pot deosebi după frecvența anumitor gene în populație). Și aici apar niște surprize, care le dau noi bătăi de cap cercetătorilor. 

Din studii anterioare se știe că în modelarea percepției emoționale pozitive este implicată gena CNR1, care are mai multe alele (polimorfism genetic); dacă un individ a moștenit alela C a genei, el va fi mai sensibil față de stimulii care produc emoții pozitive (va fi mai predispus spre stări de fericire, cum s-ar zice). Dar iată că lucrurile nu mai sunt atât de liniare.  

Or, purtătorii japonezi și canadieni ai aceleiași alele s-au dovedit a avea percepții opuse despre calitatea vieții lor (deși, în mod normal, purtătorii aceleiași alele au predispoziții neurofiziologice și psihologice aproape similare). Pe de altă parte, purtătorii japonezi și canadieni ai altor alele, diferite una de alta, aveau un scor asemănător al calității și fericirii. Ce încurcătură; ciudat, nu-i așa?

Cercetătorii s-au lansat în speculații despre care ar putea fi cauza acestui paradox: ba că la mijloc e percepția subiectivă versus obiectivă despre fericire și calitate dintr-o cultură sau alta, ba că de vină sunt trendurile generale din țările cu pricina, care afectează opinia oamenilor, ba că e ceva în neregulă cu însăși expresia genei cercetate (Matsunaga et al., 2018).

Mai pe scurt, „e ceva putred în Danemarca”. Scara lui Cantril se dovedește a fi o măsurătoare prea aproximativă și mult prea bazată pe subiectivitatea indivizilor. De aici provin tot felul de bizarerii, paradoxuri și inadvertențe în testarea gradului de fericire între națiuni, țări, culturi. În fine, a măsura cu aproximație o așa abstracțiune ca fericirea – ce poate fi mai îndoielnic în plan științific decât asta?    

***

© Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://librarius.md/ro/book/iluzia-fericirii-643993

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html