***
Biologul Alexander Liubishchev e un caz aparte în istoria științei, e de remarcabilă excepție, unul la câteva milioane. El e savantul care, din tinerețe, și-a organizat viața după o agendă meticuloasă, pe care o respecta aproape fanatic, urmărind un singur țel – să citească, să cerceteze, să scrie cât de mult posibil, să ducă la bun sfârșit elaborarea propriilor teorii.
Își cronometra nu doar fiecare oră din zi, ci fiecare minut, fiecare activitate, oricât de neînsemnată, contabilizând cu strictețe timpul consumat util (precum și cel pierdut în van), impunându-și o disciplină draconică, ca de călugăr laic; el devenise, prin anticipare, un autentic guru al time-managementului.
Despre fenomenul Liubishchev a scris minunat de frumos scriitorul rus Daniil Granin, în biografia Această viață ciudată (Эта странная жизнь); alături de acea biografie, am citit câteva articole și texte din corespondența savantului, și din toate acele materiale transpare un puternic sentiment că acest om a trăit într-o deplină armonie cu sine și cu vocația sa. Îi plăcea enorm de mult ceea ce face, credea sincer în menirea sa științifică și manifesta o maximă exigență în economia timpului tocmai pentru a-și gestiona cât mai eficient vremea destinată cercetării.
Liubishchev nu era doar un savant, el era Savantul; el fusese tipul emblematic de cercetător științific, pentru care chemarea talentului, sporirea culturii generale și căutarea adevărului au fost incomparabil mai importante decât orice formă de fericire în înțelesul comun al celor mulți.
Din contra, a avut parte de zbucium, de pierderi și nefericiri (a suportat inclusiv moartea fiului său), însă ceea ce a contat pentru el mai tare decât traiul în fericire a fost senzația de împlinire intelectuală, senzația că a trăit cu rost, fie și în lipsa unui confort pe care i l-ar fi putut asigura un ritm mai lejer și o activitate mentală mai relaxată.
Propriul sistem al vieții, temperamentul, mult prea restrictiva filosofie a dedicației depline, intransigența sa în promovarea adevărului științific (în lupta fără compromis cu Trofim Lysenko) nu i-au oferit prilejuri de trai comod și netulburat. Daniil Granin scria că, din punctul de vedere al contribuabilului, Liubishchev era un ratat ordinar („типичный неудачник”); avea un venit foarte modest, purta haine ponosite, era privit cu superioritate de colegii săi mai bine plasați instituțional.
Însă felul său de a fi și de a trăi i-a adus ceva mai presus de pretinsa fericire vulgară în spirit hedonist și consumerist; i-a adus mulțumire de sine, sentimentul de viață împlinită, satisfacția vocației realizate, simțământul revelațiilor științifice dobândite pe cont propriu… și o faimă postumă la care el, probabil, nici nu visase.
***
© Dorian Furtună
Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):
https://librarius.md/ro/book/iluzia-fericirii-643993
Și în România, aici:
https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html
Leave a Reply