***

În copilărie, am avut prilejul să particip la ședința de hipnoză publică organizată de Kashpirovsky la Chișinău, într-o atmosferă de febril entuziasm și adorație din partea celor adunați. Pe atunci, Anatoly Kashpirovsky, un vestit psihoterapeut, hipnotizor și vindecător sovietic, se bucura de o faimă internațională de invidiat; a avut și o biografie pe potrivă, plină de evenimente și întâlniri cu cei mai importanți oameni ai epocii. L-a făcut asta fericit? Nicidecum.  

Ajuns la vârsta de 80 de ani, Kashpirovsky a fost întrebat: „– Ați putea spune că sunteți împlinit în viață?”. Răspunsul său a surprins: „– Nu, nu mă simt împlinit” („Нет, жизнь не удалась”). Regretul lui era că n-a filmat mai multe emisiuni cu ședințele sale de hipnoză (deci, nu se mulțumise cu ce obținuse); în plus, îi părea rău că nu și-a ținut copiii în patrie, ci i-a lăsat să plece în America, iar fiica sa a murit într-un accident în Canada; regreta, în fond, că a luat prea multe decizii pripite, că s-a înșelat în strategia sa de viață.

Cazul Kashpirovsky nu e nici pe departe unic de felul său, el nu e singurul om vestit căruia succesul enorm nu i-a adus fericirea. Alții, mai tineri decât dânsul și aflați mai în zenitul faimei, au suportat crize existențiale chiar mai dureroase și într-un fel mai jenante.

Cine s-ar fi gândit că înotătorul Michael Phelps, multiplu campion olimpic, de zeci de ori medaliat cu aur, deținător de recorduri mondiale, celebru ca un zeu, a suferit grav de depresie și ajunsese la un moment dat în pragul suicidului? Sau cine s-ar fi așteptat că actorul Kit Harington, care a jucat rolul lui Jon Snow în Game of Thrones, va aluneca într-un fel de disperare după încheierea filmărilor, se va pune pe băut și va fi nevoit să se trateze la o clinică specializată, pentru a curma valul de emoții negative și stresul?

Phelps și Harington completează lista lungă de megavedete care au căzut pradă depresiei în apogeul gloriei și al tinereții; știm că diverși oameni vestiți au trecut prin suferințe și mai grele și au ales să-și pună capăt zilelor (Clubul 27 oferă numeroase exemple). Iată un paradox aparent inexplicabil: foarte mulți oameni celebri, frumoși, bogați, admirați, care sunt considerați embleme ale succesului, ale traiului împlinit și fericit, trăiesc de fapt ca într-o eclipsă. Celebritatea lor e umbrită de un sentiment profund de mâhnire lăuntrică, iar sufletul le geme de pustietate.    

De bună seamă, succesul nu duce în mod direct la râvnita fericire.

Istoriile acestor celebrități ne oferă un răspuns la întrebarea recurentă: de ce nu se mai astâmpără cei care au dobândit totul și au de toate? Fiindcă a doua zi psihicul nostru nesățios, instinctele noastre, dorințele însetate cer continuare, cer alte stimulări, noi emoții, satisfacții și realizări pe măsura celor de ieri…

Constatăm că nu există stație terminus în trăirea emoțională; suntem avizi de emoții pozitive și de noi cuceriri profesionale de la naștere până la moarte, iar vedetele, care au trăit o vreme prea intens, vor suferi ulterior, prin contrast, de un dezechilibru emotiv.

Aceste nuanțe ale firii omenești erau bine cunoscute încă pe timpul anticilor. În scrierile lui Herodot este prezentată legenda fraților Kleobis și Biton, care erau fiii unei preotese la templul zeiței Hera. Într-o zi, preoteasa întârzia la slujba sa din templu, ceea ce era nepermis, pentru că boii care îi duceau trăsura încă nu veniseră din câmp. Atunci, cei doi fii, care erau atleți recunoscuți, s-au înhămat ei înșiși în jug și au dus-o pe mama lor în grabă la templu, pe o distanță de circa 8 kilometri, spre uluirea mulțimii, care îi aclama cu încântare. Mândră de pietatea și de puterea lor fizică, preoteasa s-a rugat la zeița Hera să le ofere fiilor săi cel mai distins dar pentru această ispravă și zeița… i-a dus pe Kleobis și Biton în templu unde i-a cufundat într-un somn adânc, din care ei nu s-au mai trezit…

Lecția ușor ciudată a acestei legende este că, odată ce omul atinge culmile gloriei și ale fericirii, e bine ca el să moară aproape imediat, păstrând în inima sa euforia momentului, pentru că nu se știe ce-i poate aduce mai târziu soarta înșelătoare și e puțin probabil să se mai repete vreodată asemenea emoții înălțătoare.

Despre nestatornicia și caracterul efemer al experiențelor de vârf ne-a vorbit mereu filosofia, iar în prezent ne vorbește și știința psihologică, ne vorbesc, iată, și exemplele neașteptat de dramatice ale celebrităților moderne. În cazul acestor celebrități, orice succes fulminant are un cost pe termen lung; pe lângă hiperemoțiile și succesele trăite odată, emoțiile și înfăptuirile cotidiene le vor părea deja serbezi, iar viața devine deprimantă prin monotonia sa. Fluxul de entuziasm de cândva va avea un reflux depresiv; orice urcuș e urmat de un coborâș. „E un lucru bine știut că diminețile sunt cu atât mai plicticoase, cu cât serile din ajun au fost mai distractive”, scria filosoful britanic Bertrand Russell.

În psihologia comportamentală e cunoscut efectul de regresie către medie; când se produce un eveniment extraordinar, e foarte mare probabilitatea ca următoarele evenimente (emoții, trăiri, experiențe) să se încadreze în norma medie, să fie ordinare. Această oscilație de la senzații extreme la banalitate sau până la un plictis teribil deprimă vedetele; iată de ce depresia și epuizarea reprezintă, adeseori, prețul succesului și al celebrității. Cioran observase în Lacrimi și sfinți că unui individ care a trăit totul sau știe totul i se face urât de viață; întocmai e cu celebritatea care a simțit totul… 

***

© Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://librarius.md/ro/book/iluzia-fericirii-707399

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html