•  
  •  
  •  
  •  

***

La 98 de ani, filosoful român Mihai Șora… s-a căsătorit, cu partenera sa de 42 de ani. Tot la 98 de ani, actorul rus Vladimir Zeldin a purtat torța olimpică, iar a 101-a aniversare și-a sărbătorit-o pe scena teatrului natal, jucând într-o piesă.

La 102 ani, chinezoaica Ma Xiuxian a pășit pentru prima dată pragul școlii, în clasa întâi; visase toată viața să facă asta, fiindcă munca grea încă din copilărie nu i-a permis să devină elevă la timpul potrivit. Tot la 102 ani, australianca Irene O’Shea a sărit cu parașuta (în tandem) pentru o cauză filantropică, intrând în Cartea Recordurilor Guinness cu acel gest curajos.

Despre ce ne vorbesc aceste exemple nemaipomenite? Că dorința de împlinire, de bucurii, de satisfacții nu seacă nicicând, că emoțiile puternice se cer trăite și la vârste înaintate, că plăcerea afirmării existențiale e perenă, că cel care mai poate trăi mici satisfacții ale momentului se simte mulțumit. Așa cum a procedat Joan, bunăoară, o britanică de 89 de ani dintr-un azil de bătrâni, care împreună cu o prietenă au invitat la azil un stripper cu pectoralii și bicepșii dezvoltați, și acela, îmbrăcat în haine de pompier, le-a oferit o scenă de dansuri fierbinți, pentru a îndeplini o dorință tainică a bătrânelelor, un moft care încă din tinerețe le agita imaginația. 

Aceste exemple ne mai învață că nu există un rezervor de fericire, în care indivizii să facă depozite ani de zile și din care apoi să se alimenteze, nostalgic, la bătrânețe. Emoțiile pozitive trebuie trăite zilnic, iată micul secret al mulțumirii de sine. Senzația emoției de azi e mai intensă decât amintirea emoției de ieri… 

Memorarea emoțiilor de demult nu prea ajută la menținerea unei stări de bine. Din contra, se întâmplă ca amintirile tinereții să le creeze bătrânilor o stare de afect nedorit, le provoacă lacrimi și lamentări, nu bucurii vii, din cauza decalajului dintre cum a fost viața cândva și cum este în prezent, dintre ce își permiteau atunci și ce își pot permite acum. Cercetările psihologilor confirmă că, din moment ce bătrânii se ciocnesc de incertitudine și își pierd abilitatea de a face față situațiilor de stres, senzația lor de fericire suportă o cădere (Moza, 2018).    

„Viaţa nu-mi mai oferă mare lucru. Am cunoscut totul, am văzut totul. Urăsc epoca asta. Îmi vine să vomit. Există fiinţe pe care le urăsc. Totul este greşit, totul este fals, totul este falsificat. Nu mai există respect, nu mai există cuvântul dat. Doar banii mai contează. Toată ziua auzim vorbindu-se doar despre crime. Ştiu că voi părăsi această lume fără regrete.” Ce mărturisiri triste. Oare cui îi aparțin? Sunt vorbele faimosului, emblematicului, ilustrului actor Alain Delon, rostite la 83 de ani, care a mai adăugat că pledează pentru o „sinucidere asistată”.

Ne convingem că, de bună seamă, nu există o stare de fericire care să parcurgă ca o nervură existența umană. Gloria tinereții lui Delon nu s-a convertit într-un halou de fericire la apusul vieții. Se pare că mecanismul psihicului nostru e aranjat mai simplu: cu adevărat contează bucuria din prezent, pe care fie că știi, fie că nu știi să o trăiești, în doze cât de mici.

***

© Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://www.bestseller.md/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html


  •  
  •  
  •  
  •