•  
  •  
  •  
  •  


***

Lipsește-l pe individ de sănătate și imediat îl lipsești de închipuita lui fericire. Fie și pentru câteva zile, fie și din motive nu foarte îngrijorătoare, orice suferință fiziologică va fi urmată de o cădere drastică a dispoziției.

O simplă viroză (mai ales una cu complicații) transformă fericitul de ieri într-un amărât. Ce să mai vorbim de alte boli, cronice sau greu tratabile? Și dacă asemenea boli sau alte nenorociri au răpus și persoane dragi? 

Dacă fericirea ar depinde de alegerea noastră conștientă, ar fi mai simplu, ar fi o problemă oarecum rezolvabilă. Dar ea depinde și de starea și soarta celor apropiați nouă. Asta transferă fericirea din sfera voinței în cea a hazardului, din sfera autosugestiei în cea a conștiinței și a emoțiilor modelate de mediul de viață. Sunt atâtea situații când atitudinea pozitivă, de una singură, este neputincioasă.

Cum să-și inducă fericire prin gândire pozitivă un orfan, o femeie agresată de partener, un părinte care și-a pierdut copilul, un antreprenor care a dat faliment, un suferind de anxietate sau de dureri fizice, un bolnav incurabil? Cum? Ei își mai pot provoca mici bucurii, mici plăceri, mici clipe de veselie, dar fericire? Fericire, nu…

Iată de ce șabloanele motivaționale, cu ale lor „gândește pozitiv și totul va fi bine”, sunt niște inepții drăguțe. Starea de bine poate veni doar de la un mediu favorabil, de la o stare fiziologică agreabilă, de la un anturaj de bine simțit și de alții.

Moralistul francez La Bruyère cugeta acum câteva secole: „Parcă ți-e rușine să fii fericit când vezi anumite mizerii”. Într-adevăr, unui om cu empatie dezvoltată, unui om care rezonează cu dramele celor din jur îi este dificil să se complacă într-o fericire oarbă. Pentru a te afla în deplinătatea bucuriei tale, ai nevoie și de bucuria apropiaților, numai dacă nu suferi de o debilitate afectivă și îți este totul indiferent. Numai dacă nu ai o ignoranță tâmpă inclusiv față de tine însuți, față de cultivarea simțămintelor și față de traseul tău în viață.

Sau poate că aici, în psihopatie, în nesimțire (fizică, empatică, morală sau intelectuală), e cheia spre fericire? Uneori se creează impresia că singura formă de fericire existentă e plictiseala prostului; acea stare unică şi inconfundabilă de nepăsare, de lâncezeală psihică aproape vegetală pe care o putem observa pe chipul și în gesturile unor figuri umane bolânde.

Emil Cioran punctase această idee în stilul său lapidar: „Nu pot fi fericiţi decât oamenii care nu gândesc, adică aceia care gândesc numai cât trebuie vieţii”. Tot el adăugase: „Nu sunt fericit decât când mă apropii de gradul zero de luciditate”. Cine cugetă dincolo de perimetrul și de atingerile cotidianului imediat, acela vede, cunoaște și înțelege prea mult pentru a-și permite starea de fericire vegetativă. 

În lucrarea Despre limită, Gabriel Liiceanu oferă o evaluare asemănătoare leneviei: „Și cum ar putea fi leneșul nefericit? El nu are proiecte, pentru a cunoaște neliniștea care se cască între neîmplinit și împlinire. El nu are dorințe, pentru că lenea îl desparte de împlinirea oricărei dorințe contingente: dat fiind că esența lenei este inerția infinită […] leneșul dorește singurul lucru pentru a cărui obținere nu e nevoie de efortul vreunei depășiri: repaosul”. Dacă fericirea constă în lipsa de dorințe, cum afirmau anticii, iată-le o replică ironică și sucită: lenea de a avea vreo dorință…   

Scriptura ne dă și ea de înțeles că accesul la fericire (cea din împărăția cerurilor) e posibil doar printr-o mărginire a firii; în sintagma „fericiți cei săraci cu duhul” putem găsi o aluzie la indolența mentală.  

Altfel zis, într-un cadru filosofic mai larg, percepția de fericire a omului care viețuiește printre patimile lumii poate fi explicată și justificată numai printr-un vid moral, printr-un deficit de empatie manifestat de acela. Fericirea este circumscrisă unei minți limitate, leneșe sau poate fi produsul paradoxal al unui autism intelectual sever, propriu celor care trăiesc fără a medita prea intens la rostul și profilul propriei vieți.  

Gustave Flaubert, într-o scrisoare, a dat un jenant verdict: „ Să fii prost, egoist și să ai o sănătate de fier, iată cele trei condiții ca să fii fericit. Numai că, dacă n-o ai pe prima, totul e pierdut”…


***

© Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://librarius.md/ro/book/iluzia-fericirii-643993

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html


  •  
  •  
  •  
  •