***

Prozac, Zoloft, Ketamină, Triptofan… Cele mai răspândite tratamente pentru depresie includ un șir de substanțe medicamentoase (așa-numitele antidepresante), care asigură un nivel mai mare de neurotransmițători în creier. Mai multă serotonină, mai multă dopamină, un nivel optim de glutamat – iată principalele căi biochimice prin care se dobândește homeostaza neurofiziologică și echilibrul psihic. 

Vreau să ne pătrundem de esența acestui fapt, de însemnătatea lui – menținerea unui nivel mai înalt de substanțe biochimice rezolvă starea de depresie a individului. Asta înseamnă că o pastilă poate diminua sentimentul de cădere nervoasă, poate înlătura senzația acută de „nefericire”. Și asta mai înseamnă că tot pe calea unor preparate special elaborate omului i se poate induce o percepție intensă de fericire.

Anume această idee, apropo, a fost cu măiestrie prezentată în distopia lui Huxley – Minunata lume nouă. Acolo „toată lumea era fericită”, fiindcă tuturor indivizilor li se administra un drog numit soma, care producea o stare prelungită de euforie și avea „toate avantajele creștinismului și ale alcoolismului, fără vreunul din dezavantajele lor.” Cei care primeau drogul nu mai aveau nevoie să viseze și să aspire la nimic; ei erau copleșiți de o senzație îmbătătoare de fericire, de parcă s-ar afla într-o vacanță paradisiacă. Sub aspect fiziologic, soma trebuie să fi generat un dezmăț al neurotransmițătorilor pentru a crea asemenea fericiri halucinante.    

Ce e fericirea, așadar, în această echilibristică biochimică? Ce e fericirea, dacă o elementară disfuncție în conexiunea dintre neuroni, un simplu proces inflamator în creier ne pot dezechilibra emoțional (indiferent de stimulii din afară) și ne pot compromite orice încercare de a privi pozitiv lumea? 

Dacă sondăm în adâncul neurobiologiei noastre, nu avem cum să nu ne uluim de temelia aproape mecanică a emoțiilor umane; rețele neuronale, vase sanguine, bule cu depozit biochimic, străfulgerări electrice, zone cu funcții strict delimitate și tot așa. E o adevărată carnalitate acest creier, care, după spusele marelui fiziolog rus Secenov, emite gândirea tot așa cum ficatul secretă fierea.

În greaca veche, o reprezentare mentală era numită ennoia (ἔννοια), un termen compus care conține în sine ideea de producere sau concepere în minte – ἔν-νοια; aproape ca la Secenov. De la grecii antici la fiziologii moderni, reprezentările au fost înțelese, de cele mai multe ori, ca niște concepții abstracte ale minții; or, mintea umană poate inventa orice (absolut orice): zei, utopii, moș crăciuni, stafii, bitcoini, coșmaruri, fericiri și alte reprezentări, ca apoi să pretindă că sunt reale. Ce e fericirea, așadar, în toată această mecanică cerebrală, dacă nu o expresie aproape halucinantă a sensibilității noastre fiziologice și imaginative? 

***

   © Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://www.bestseller.md/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html