***

Ah, atâția juni consideră că istoria a început odată cu nașterea lor. Ei sunt plini de pretenții maximaliste și narcisiste, sindrom tipic mai ales pentru cei din așa-zisa generație Z, născuți după 1994, numiți și „nativi digitali”, care trăiesc cu convingerea că lumea are datoria să-i facă fericiți și să le aștearnă covor roșu la picioare.

Motto-ul lor e „altius, fortius, citius”, dar nu în performanță profesionistă, ci în dobândă, în carieră sau, mai cu seamă, în recunoaștere publică. Ascensiunea să fie rapidă, prestigioasă și comodă. Pentru mulți dintre ei, efortul și răbdarea sunt virtuți învechite. Noua virtute este succesul.

La aceste mutații în mentalitatea socială au contribuit din greu mass-media, Hollywood-ul și rețelele sociale, care le-a cultivat tinerilor din ultimele decenii dorința de a obține faima și de a se afirma cu orice preț, de a fi neapărat „victorioși” în competițiile vieții. Studiile arată că din 1967 până în 2007 s-a schimbat în mod cardinal scara de valori a tinerilor, ea practic s-a inversat; și dacă anterior era apreciată apartenența individului la comunitatea sa, serviciul în interesul comun, în prezent este peste măsură de mult apreciată afirmarea individuală; dorința de faimă a trecut pe prima poziție în aspirațiile noilor generații (Uhls, Greenfield, 2011, 2012). S-a produs o inflație a egoului și a narcisismului.  

Așa cum a prezis ironic, dar și incredibil de exact Andy Warhol, încă în 1968 – „În viitor fiecare va putea fi faimos timp de 15 minute.” Da, aceea a fost o extraordionară predicție pentru epoca Instagramului și a Tik-Tok-ului. Și chiar dacă acestă faimă e atât de superficială și de efemeră, ea stimulează o dată în plus tinerii să se afirme și să obțină o anumită doză de recunoaștere și apreciere publică. Iar exemplul semenilor de aceeași vârstă e molipsitor.   

Apoi, cum să nu râvnească individul faimă și succes, dacă el de mic aude de sute și de mii de ori aceste cuvinte, care se asociază în mintea lui cu însuși rostul de a fi. În „Minunata lume nouă”, Aldous Huxley descrie cum erau îndoctrinați din pruncie copiii crescuți în incubatoare, prin metoda numită hipnopedie – transmiterea sugestiilor prin somn: „Până se trezesc vor auzi repetate vorbele acestea încă de vreo patruzeci sau cincizeci de ori; la fel și joi, la fel și sâmbătă. O sută douăzeci de repetiții de trei ori pe săptămână timp de treizeci de luni.” Ei sunt impuși să asculte sugestia transmisă până o vor accepta „nu numai ca adevărată, ci și axiomatică, evidentă de la sine, absolut indiscutabilă.” Ceea ce în distopia lui Huxley se înfăptuia în somn, în vremurile noastre iată că se înfăptuiește deschis: sugestia de a fi de succes e transmisă prin toate canalele de comunicare posibile.   

Prin urmare, succesul a devenit un alt „vițel de aur” al epocii în care trăim. „Succes!”, „Să ai succes!”, „Fii om de succes!” – iată mantra generațiilor de azi; și substanța tuturor felicitărilor și urărilor. Și atât de rar poți auzi: „Să ai plăcere de la ceea ce faci!”

Cealaltă fațetă a comodității și a succesului râvnit este teribila frustrare socială și existențială de care se ciocnește individul, o frustrare determinată de prăpastia dintre a pretinde și a avea, dintre a visa și a fi. Or, cel care are prea multe dorințe va suferi de prea multe dezamăgiri.

„Ratarea nu apare decât pe ruina unor mari ambiții și aspirații”, scria Emil Cioran. Deseori anume așa se întâmplă. Prin urmare, în planul global al vieții noastre, nu vom afla liniștea până nu vom reduce ambiția; cu cât mai puține ambiții veleitare, cu atât mai multă liniște; însă aceasta este o misiune filosofică (aproape) imposibilă.

E de notat că nu doar în filosofie, ci și în unele studii psihologice s-a ajuns la concluzia că modestia și cumpătarea corelează pozitiv cu starea de bine a individului și cu așa-zisul well-being. Există o relație strânsă și încă inexplicabilă între modestie și inteligența emoțională, între modestie și respectul de sine, între modestie și echilibrul psihic; totodată, modestia este invers asociată cu depresia, adică oamenii fără veleități prea mari suferă mai puțin din cauza căderilor depresive (Zheng, Wu, 2020).

Contrar acestor concluzii ale psihologilor și contrar intuiției de bun-simț, care cere cumpătare și modestie, noi cu toții suntem copleșiți de avalanșa trendurilor moderne, de moda frenetică pentru statut și întâietate. Și deoarece omul este o ființă care nu știe de măsură și deci nu știe când și cum să se oprească, sufocarea în goana după succes este inevitabilă. Pretenția succesului, ca și pretenția fericirii, stă la temelia acutelor neîmpliniri din timpurile noastre. Și din timpurile voastre, o, voi, depresivii următoarelor decenii…

***

© Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://www.bestseller.md/iluzia-fericirii.html

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html