***

În luna mai 2019, nu mai puțin de 10 oameni au murit pe culmile Everestului, în timpul escaladării acestuia sau imediat după. Urmând moda arhipopulară de a cuceri munții înalți, mii și mii de entuziaști din toată lumea se aventurează spre vârfurile periculoase și, aproape că în fiecare an, sunt sacrificate vieți pe altarul ambițiilor omenești. 

E în vogă să-ți testezi limitele; peripeția, riscul, aventura, sporturile extreme – fără de ele, se spune, nu poți simți cu adevărat că ai trăit, că ai gustat din sarea și piperul vieții, că ai trecut prin clipe de fericire.

Zorbing, bungee jumping, parkour, parapantă, wingsuit, selfie pe zgârie-nori; safari în Africa, vizite turistice la Chernobyl; lista e lungă. Oamenii inventează alte și alte strădanii riscante pe care să le depășească eroic, iar cei predispuși adrenalinic pentru asemenea cazne îi contaminează și pe alții, pe cei mulți, cu hobby-uri și încercări care nu-s de nasul tuturor.

E bine să experimentăm, dar știm sigur că ne putem opri la timp? Riscul teribilist se cere întreținut prin alte doze ale riscului; hiperemoțiile cer alte hiperemoții; un succes minor solicită un succes major. Așa se pomenește indiviul ostatic al tentativelor repetate de a se impresiona pe sine și mai ales de a-i impresiona pe alții, cum s-a întâmplat cu acei bieți alpiniști amatori, care au pierit pe versantul Everestului; deasupra lumii, dar morți…

În fond, caravana satisfacțiilor e fără de capăt, fiindcă odată ce individul se oprește din trăirea plăcerilor cu care s-a obișnuit, el va fi cuprins de indispoziție; deci nimerește în capcana dependenței față de alte și alte emoții și plăceri. Asta a devenit o problemă serioasă, de fapt. Aldous Huxley, autorul distopiei O minunată lume nouă, era unul dintre cei mai fervenți critici ai goanei oamenilor după satisfacții, pe care le considera otrava civilizației noastre. Și ceea ce-l îngrijora pe Huxley cel mai mult e plictisul rapid și nevoia asta a omului pentru diversitate nesfârșită, nevoia de a gusta din satisfacții tot mai extravagante și într-un mod tot mai exagerat; el aduce exemplul mulțimii din amfiteatrele romane, care cereau de la gladiatori mai mult sânge, doreau să vadă încăierarea unor fiare cât mai exotice, mai mari, mai fioroase. Ei nu se mai puteau mulțumi cu obișnuitul. Și aceeași exagerare în pofte și ambiții Huxley a prevăzut-o pentru societatea consumeristă din zilele noastre. Din păcate, a avut dreptate…    

Azi, într-adevăr, suntem prea plictisiți de lucrurile și bucuriile simple. Și nu ne mai satisfac ocupațiile și țelurile modeste în viață, când avem în jurul nostru atâtea tentații și atâta provocare de a ne încerca limitele, avem atâtea exemple și istorii de succes care ne agită. Să nu uităm însă că tot așa cum escaladarea unui munte presupune apoi coborârea lui, care e la rândul ei epuizantă, atingerea unui succes în carieră și în ambiții poate fi urmată de un declin neașteptat al dispoziției emoționale. Freud a numit wrecked by success (distrus de succes) acest efect psihologic nebănuit, care poate anula pe termen lung bucuria clipei astrale. Pe mulți oameni i-a necăjit peste o vreme reversul hiperemoțiilor trăite cândva demult…

În viața emoțională e bine să-ți găsești un astâmpăr și un echilibru, pe care să-l întreții prin dorințe și gesturi cumpătate, fără a te repezi iarăși și iarăși în patimi și năzuințe amețitoare. Descoperim uneori bătrâni de o robustețe psihică uimitoare, însă a căror viață a reprezentat o ciclicitate ordonată de ani, de anotimpuri, de sezoane agricole, de emoții familiale și griji casnice. Ei n-au căzut pradă trendurilor, n-au căutat fericiri la modă, dar s-au împlinit ca nimeni alții; îndestulați de viață, își așteaptă cuminți sorocul, ca bobul copt în spic.

***

© Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://www.bestseller.md/iluzia-fericirii.html

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html