•  
  •  
  •  
  •  

***

La o întâlnire diplomatică din octombrie 2019, Donald Trump l-a mângâiat pe președintele Finlandei pe genunchi, lăudându-l că Finlanda e cea mai fericită țară din lume. Într-adevăr, Finlanda se bucură oficial de această titulatură, dar ce înseamnă țară sau națiune fericită? Ce se întâmplă cu finlandezii, trăiesc ei în fericire? Haideți să ne lămurim.

De unde vine calificativul de „țară fericită”? El a fost inspirat, prin convertire de termeni, de la diverși indicatori economici, sociali, educaționali care sunt direct asociați cu calitatea vieții și prin care Finlanda s-a remarcat pozitiv. În plus, au fost luate în considerare tot felul de chestionare și studii sociologice, în care majoritatea absolută a finlandezilor s-au declarat satisfăcuți de condițiile de trai.

Pentru o asemenea satisfacție, cu adevărat, există temei; satisfacția se datorează confortului, salariilor și pensiilor decente, lipsei de crize și de conflicte sociale, accesului la spațiile naturale (păduri și lacuri), care induc o stare de relaxare terapeutică. La fel de bine la aceste capitole stau și alte țări nord-europene: Norvegia, Suedia, Islanda, Danemarca. 

Dacă vom compara calitatea vieții din aceste state europene cu multe alte regiuni de pe glob, nord-europenii ies în mod clar avantajați; economiile lor sunt extraordinar de competitive, nivelul infracțional este redus, educația și medicina sunt excelente. Dar este oare corect să echivalăm satisfacția și calitatea vieții cu fericirea? Reprezintă oare bunăstarea materială și confortul social o dovadă intrinsecă a existenței sentimentului de fericire? Atâția filosofi antici, teologi medievali și, mai ales, self-help guru contemporani au afirmat că fericirea ține de spiritul interior, nu de factorii exteriori, dar sociologii, ca să vezi, condiționează fericirea de prezența confortului și a bunăstării. E o contradicție de poziții aici și, se pare, avem de-a face cu erori de metodologie și de evaluare.

În India, bunăoară, unde există sărăcie lucie, oamenii adeseori demonstrează stări de echilibru psihic, de împlinire spirituală, de împăcare cu soarta, de bucurie mult mai evidențiate și mai trainice decât nord-europenii bogați și spilcuiți, numai că sociologii fericirii preferă să se conducă în concluziile lor după indicatorii economici, nu după cei emoționali, ceea ce reprezintă o abordare nu tocmai adecvată.     

Tânărul filosof finlandez Frank Martela se arată la rândul său sceptic față de calificativul „cea mai fericită țară” în cazul Finlandei. Ca expert în well-being, el s-a simțit dator să publice un articol în revista Scientific American, în care susține că închipuirea despre fericirea finlandezilor este mult exagerată; de asemenea, el afirmă că sunt cel puțin patru metode prin care poate fi măsurat gradul de fericire al unei țări și, în funcție de metodă, ratingul și aranjamentul țărilor va fi diferit.

La capitolul confort, bunăstare economică și calitate a serviciilor, Finlanda și surorile ei nord-europene stau foarte bine, dar dacă ne vom interesa de gradul de exprimare a emoțiilor pozitive, descoperim că în topul mondial se vor situa unele țări latino-americane, ca Paraguay, Guatemala, Costa Rica; pe această grilă de evaluare, Finlanda se va afla departe-departe de indicatorii cei buni. De fapt, finlandezii au niște schelete tulburătoare în dulapul fericirii.   

Surprinzător, însă tocmai Finlanda, de rând cu alte țări nordice, trădează un indice înalt al depresiei pe cap de locuitor. În 2018 a fost publicat un raport intitulat In the Shadow of Happiness (În umbra fericirii), care a dezvăluit că, în pofida reputației de națiuni fericite, nord-europenii se confruntă cu probleme severe de sănătate psihică, frustrare, depresie, suferință existențială și în mod special suferă tinerii. Un studiu mai recent, din 2020, arăta că nu mai puțin de 15% dintre adolescenții din Danemarca suferă de diverse tulburări mintale, mai ales de anxietate; incidența tulburărilor e la fel de înaltă ca în alte țări scandinave sau în țări cu o bunăstare economică semnificativ mai joasă.   

Mai grav decât atât: în anii 1990, Finlanda era plasată în fruntea clasamentului mondial cu cea mai înaltă rată a sinuciderilor. În prezent lucrurile s-au mai ameliorat și în 2019 finlandezii se situau abia pe poziția a 23-a după numărul de sinucideri, dar și această cifră e înaltă; Republica Moldova era imediat următoarea la număr, pe poziția a 24-a (adică moldovenii se sinucid nițel mai rar decât finlandezii).

Iată încă un prilej de uimire. În cadrul unui studiu efectuat în 132 de țări, când cetățenii au fost întrebați dacă au un rost al vieții (meaning in life), s-a adeverit că cel mai tare se bucură de un rost al vieții oamenii din țările sărace (ca Togo și Senegal), iar SUA și Finlanda stau mult în urma acestora (Oishi, Diener, 2014). Or, știm bine că rostul, sensul, menirea reprezintă o condiție indispensabilă pentru sentimentul de mulțumire și de viață împlinită.

Nu vă pare ciudat că o țară cu indici foarte ridicați la depresie și suicid, dar, totodată, cu o rată scăzută de exprimare a emoțiilor pozitive și cu o criză de rost al existenței e considerată „cea mai fericită țară de pe glob”? Ce fel de fericire e măsurată în anchetele sociologilor? De ce satisfacția socială față de condițiile de trai este etichetată drept fericire? Avem noi, în general, vreo formulă exactă și exhaustivă a fericirii? Se pare că nu. Iar Frank Martela, spre finalul articolului său, meditează derutat: „Poate că nici nu există fericirea ca atare” („Maybe there is no such thing as happiness as such”). Nu pot să-l contrazic…   

***

© Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://librarius.md/ro/book/iluzia-fericirii-643993

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html



  •  
  •  
  •  
  •