***

Dacă nu trăim stări de fericire, atunci ce trăim?

Senzații și emoții; acestea le trăim toți ca unul.

Mai toate senzațiile și emoțiile umane sunt universale, adică sunt comune pentru oamenii de pe toate continentele, din diferite culturi, de ambele sexe, de toate vârstele. Sunt comune până și mimicile, cele de bucurie, de tristețe, de furie, de uimire, de extaz ș.a.

Cu mici diferențe individuale, emoțiile sunt trăite și înțelese în mod egal de toată lumea. Dar fericirea? Descoperim că nu există o reprezentare unică a acesteia, or, fiecare individ are propria zugrăvire mentală despre fericire, propria credință despre ea.

Pentru unii, o expresie a fericirii e să fie sănătoși, pentru alții – să fie bogați sau să călătorească, să aibă familie și copii sau să fie liberi, să bea cât li-i pofta, să-și aibă rudele cât mai aproape (sau cât mai departe), să scape de relații toxice, să dețină un harem, să se filmeze la Hollywood, să practice yoga, să pescuiască iarna, să…, să…, să… Lista fericirilor individuale e nesfârșită, de parcă ar fi o listă a hobby-urilor; sau, mai degrabă, e o listă a dorințelor, a viselor și a așteptărilor.

Așadar, dacă fiecare e cu fericirea lui, înseamnă că nu există o fericire obiectivă, ci e vorba de un construct individual; şi mai înseamnă că nu poți judeca despre fericirea altuia în baza propriei închipuiri, subiective, despre fericire. Ce chestie abracadabrantă…

De ce să ne mirăm de diversitatea opiniilor individuale, dacă nici marile școli filosofice nu s-au înțeles în privința fericirii. Știm că o bună parte din filosofia antică (pe dimensiunea eticii) s-a preocupat de fericire, fără a o putea explica în mod definitiv. Dacă parcurgem istoria filosofiei, vom vedea că tema fericirii a suportat metamorfoze considerabile de la o epocă la alta, de la un autor la altul, fără ca vreodată să se cristalizeze într-un concept unanim acceptat și convingător.

Virtutea, înțelepciunea, plăcerea și senzațiile trupești, cunoașterea, prietenia, idealul social, altruismul, evitarea durerilor, renunțarea la dorințe – iată doar câteva din elementele prin care filosofii condiționau fericirea; luate laolaltă, aceste elemente se contrazic reciproc, iar fiecare element în parte nu e suficient (sau chiar e greșit) în dobândirea fericirii, după părerea unui sau altui filosof. Mai pe scurt, în filosofie nu există o explicație comună a fericirii, nu există. Fiecare școală filosofică avusese propunerea sa, dar aceea fusese o propunere în limitele unei școli, atât.

Spre deosebirile de senzațiile și emoțiile care sunt firești și comune, fericirea e o reprezentare construită cultural, social, sub impactul tradițiilor sau al trendurilor epocii. Deci, fericirea însăși e un produs artificial al vremurilor, e o invenție.

Ce e fericire azi nu era perceput ca fericire acum 200 de ani, nici mai ales acum 2 000 de ani; iar acum 20 000 de ani, oamenii nici măcar nu-și puneau problema dacă sunt fericiți sau nu. Acei oameni de demult simțeau, trăiau, căutau plăcerea, evitau durerea, se bucurau. Ei nu voiau să fie perfecți și de succes, ci numai să supraviețuiască și să admire tot ce le era mai drag. La ei totul era mai simplu. Și acum ar putea fi simplu; noi complicăm…    

***

   © Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://www.bestseller.md/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html