•  
  •  
  •  
  •  

***

În plină pandemie a coronavirusului COVID-19, ziarul El Pais a publicat un articol intitulat vibrant – Eram fericiți și nu știam (Éramos felices y no lo sabíamos), cu aluzia că viața de mai înainte fusese de fapt frumoasă, dar oamenii n-o apreciau pe măsură și abia carantina și panica generală din perioada pandemiei a scos în relief satisfacțiile și libertățile vremurilor trecute. „Era fericire cândva!”, ni se zice. Ah, câtă lume a rămas înduioșată de patetismul exprimat de acest tertip retoric. Puțini au remarcat însă caracterul ilogic al enunțului.

Cei care mai ieri (înainte de pandemie) căutau rețete pentru fericire, își deplângeau anxietățile și se comportau depresiv, spun azi că ieri „erau fericiți, dar nu știau”. Cam absurdă situație, nu vă pare? În realitate, enunțul respectiv vine ca o confirmare că așa-zisa fericire lipsește cu desăvârșire – oamenii n-au simțit-o nici în trecut, când „nu știau de ea” (și numai post-factum le pare că era), n-o simt nici acum, în pandemie, când fericire în mod vădit nu este. Fericirea e, cu adevărat, o nălucă ce doar se năzare.  

Pe de altă parte, e de înțeles că în perioada pandemiei funcționează puterea contrastului. Confruntați cu o urgie care a răsturnat toate obiceiurile și regulile sociale, oamenii au început să privească altfel, cu mai multă apreciere și melancolie la zilele din trecut, care par relativ liniștite și confortabile, iar cei care din cauza pandemiei au avut de pierdut investiții, bani, proiecte, sănătate și mai ales (mai ales!) persoane dragi, au toată dreptatea să urască schimbările aduse de molimă.

E de înțeles, de asemenea, că în vreme de ciumă oamenii devin sensibili și vulnerabili emoțional, își manifestă cam irațional temerile și angoasele. Unii, izbiți de comparația dintre cele două perioade – până la pandemie și după – vor da lejer verdictul de „vremuri fericite” pentru anii precedenți. E o chestie de sentimentalism de criză aici. Repet, e de înțeles omenește. Cum zicea și Octavian Paler, „fericirea începe în clipa în care ai pierdut-o”; această psihologie a stat la originea titlului dat de jurnaliștii din El Pais, care au descoperit fericirea retroactiv.

Totodată, mai intervine un fenomen: în vremuri de restriște sporește forța iluziilor, inclusiv reapare cu intensitate credința într-o fericire ce va să vină. Cultului fericirii i se aduc cele mai mari ofrande la scăpătare și declin, la fel cum credința în Dumnezeu pâlpâie mai cu cu forță în mijlocul suferințelor și a năpastelor. Nu-i de mirare că anume în această perioadă au devenit megapopulare cursurile online de fericire, ca cel de la Yale University, intitulat The Science of Well Being, dar prezentat pretutindeni ca o școală a fericirii; autorii cursurilor au fost copleșiți de numărul imens al doritorilor să afle rețeta fericirii pe timp de criză și incertitudine.

Eu însumi am observat că e mai simplu să le vorbești oamenilor despre iluzia fericirii în vremuri bune decât în timpuri rele. În timpurile rele, ei devin intoleranți față de ideile care le accentuează temerile și frustrările; se supără pe adevărurile usturătoare. Trăind dezamăgiri, lumea nu suportă să mai și recunoască o teorie care proclamă iminența dezamăgirii; e ca și cum ar funcționa un mecanism psihic de apărare împotriva unor factori și idei care dezvăluie în exces o realitate neplăcută.

Există temelie științifică pentru aceste reacții protectoare prin autoiluzionare. Conform unor autori, iluziile pot fi benefice pentru sănătatea psihică, fiindcă oferă o tonifiere mentală și un plus de optimism individului; o iluzie cognitivă e ca un filtru de blocare a gândurilor negative, a scenariilor sumbre și a criticilor venite din partea celorlalți (Taylor, Brown, 1988). Acel studiu sugerează că e util să gândim nerealist, cel puțin uneori.

Numai că oamenii adeseori fac abuz de gândirea iluzionată, de unde riscul de a-și face repere din stereotipuri și mituri care, dacă sunt îndelung întreținute, le pot cauza într-un final dezamăgire și depresie, pe măsura investițiilor optimiste nefondate.

Ce înseamnă abuz de gândire iluzionată în cazul nostru, în cazul pandemiei? Înseamnă încrederea sterilă că, după lecția dură a crizei, lumea va deveni mai cumsecade și mai fericită decât este ea în mod obișnuit.

Am auzit cu toții opinia că „oamenii se vor schimba”, că „vom prețui altfel lucrurile” și că „vom fi mai buni unii cu alții”. Acestea sunt naivități. Entuziasmul de după încheierea carantinei are o durată de exact câteva zile (sau săptămâni), apoi indivizii revin în grabă la vechile obiceiuri, la vechile reflexe și la eterna lor insatisfacție de viață și de sine.

Omenirea a trecut prin mii de războaie și epidemii de diferită anvergură, iar după acele încercări s-a ales tot cu noi, cu generația noastră ipocrită – adică cei care băteam recorduri la depresie și plictis înainte de coronavirus. Iar după pandemia coronavirusului toată mentalitatea umană – trufașă și egoistă – își reia însușirile. Și își trăiește în mod repetat deziluziile.

Să nu privim departe în trecut; cine-și mai amintește în 2020 de pandemia de gripă porcină H1N1 din 2010? Atunci, doar în Republica Moldova au murit 46 de oameni și peste 2 500 au fost infectați. Și atunci, prin 2010, unii își spuneau patetic, referindu-se la trecut – „eram fericiți și nu știam”. Ca apoi, după consumarea molimei, să revină la frustrările, insatisfacțiile și depresiile ordinare; și să viseze din nou la fericire. Așa va fi și de această dată, de fiecare dată.

***

© Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://www.bestseller.md/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html


  •  
  •  
  •  
  •