•  
  •  
  •  
  •  

***

Tu ești fericit(ă) sau nu?

Iată o capcană conceptuală. Dacă afirmi că ești fericit, îți aplici ție însuți o schemă cognitivă care te va dezavantaja, odată și odată.

Corect este să ieși din paradigma fericirii și să spui că azi ești mulțumit, satisfăcut, vesel, iar mâine s-ar putea să nu mai fii așa, din varii motive. Operând în afara paradigmei fericirii, vei trata mult mai relaxat stările de azi și de mâine, le vei considera temporare și reparabile, omenești, firești.

Dacă însă aplici conceptul fericirii, te programezi la o cădere morală inevitabilă pe viitor: orice indispoziție sau frustrare, orice depresie episodică, orice pierdere sau insucces te vor face să consideri că ești nefericit, că îți lipsește fericirea „necesară”. Or, pentru psihicul nostru fragil și susceptibil față de puterea dogmelor, a se considera nefericit e o adevărată dramă. Sentimentul că nu avem parte de fericire se va repercuta psihosomatic, în sensul strict negativ; gândul că trebuie să fim fericiți, însă acum, iată, parcă nu suntem, este un gând otrăvitor.   

Cu alte cuvinte, există o logică triplă – și filosofică, și psihologică, și neurofiziologică –, pentru a depăși schema cognitivă fericit versus nefericit.

Înțelegând caracterul utopic al fericirii, privind la starea respectivă ca la o ficțiune, ca la o închipuire, care trebuie exclusă din căutările noastre, noi ne izbăvim de datoria de a o avea, de a trăi în fericire, concentrându-ne în schimb pe stările emotive simple, cu adevărat naturale și accesibile oricui. Filosoful francez Pascal Bruckner, în cartea Euforia perpetuă. Eseu despre datoria de a fi fericit, ajunge la următoarea concluzie: „În fine, este poate timpul să spunem că «secretul» vieții bune se află în capacitatea de a nu-ți păsa de fericire, de a nu o căuta ca atare…”[i].

Ar trebui să renunțăm nu doar la căutarea acesteia, ci la însăși iluzia că fericirea e posibilă; izbăvirea de iluzia fericirii e în sine o formă de terapie, este eliberarea din constrângerea de a corespunde unui ideal, este eliberarea de sub presiunea de a fi perfect în marile sau micile experiențe existențiale. Vă veți uita la propria viață mai dezinvolt, iar traiul va părea polivalent, fără dihotomia bun-rău, perfect-imperfect, fericit-nefericit.

În ziua când mi-am sfărmat dinții, din cauza unui accident la antrenament, am ajuns, după primele clipe de șoc estetic, la o consolare neașteptată pentru mine însumi. Am contrapus acea dramă dentară cu ceea ce am în rest pe axa de coordonate a vieții și m-am gândit că pierderea unor dinți e totuși neînsemnată (și, mai ales, reparabilă), iar orice analiză a stării mele conform paradigmei fericire-nefericire mi-a părut absolut inadecvată în acele momente. Cu atât mai nepotrivită și mai vătămătoare e această paradigmă în fața tragediilor și a suferințelor vieții, de care nimeni nu e scutit; nimeni. Viața e astfel construită că începi să pierzi fericirea din clipa când mizezi pe ea.

Reziliența noastră psihică în momentele dureroase și dramatice trebuie să se bazeze pe ideea de mulțumire de viață, pe conștiința unei împliniri generale; mulțumirea de ce ești și ce ai, de familie, de opera ta, de perspective – iată adevăratul suport mental în situațiile de criză. Conceptul de fericire nu e nici pe departe un ajutor pentru reziliența psihică (ba din contra), deci nu avem nevoie de el; la fel cum nu avusese nevoie Laplace de „ipoteza Dumnezeu” în lucrările sale despre funcționarea Universului, care numai l-ar fi derutat.

***

© Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://www.bestseller.md/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html



[i] Fragment citat din „ Euforia perpetuă. Eseu despre datoria de a fi fericit”, de Pascal Bruckner // traducere de Cristina și Costin Popescu. Editura Trei. 2000. P. 197.


  •  
  •  
  •  
  •