***

Există teorii ale fericirii, pe care dacă le analizezi, părăsești și mai zăpăcit subiectul. Una dintre teorii susține că fericirea e dobândită atunci când individul își satisface nevoile sale biologice, sociale sau atinge un scop, un țel important al vieții sale.

Este clară ideea transmisă de respectiva teorie – fericit e omul care a obținut ce dorea. Dar să ne amintim aici de piramida nevoilor a lui Maslow, unde ambițiile omului sporesc pe măsură ce își satisface nevoile fiziologice, de securitate, de apartenență, de stimă și statut, de autorealizare. Piramida sugerează necesitatea unui urcuș, de la o treaptă la alta.  

Constatăm că, de fapt, omul care își satisface o parte din dorințele sale se va preocupa deja de altceva, el devine frustrat în raport cu alte dorințe nesatisfăcute; așa se face că, pentru a dobândi fericirea, trebuie urcate toate treptele piramidei lui Maslow, care ademenesc cu beneficii superioare. Cine a obținut satisfacția primelor trepte trăiește insatisfacția treptelor neatinse, de mai sus. Încă Fichte spunea că după atingerea unui țel anume omul nu e pe deplin satisfăcut și se gândește că poate altceva îi va aduce o satisfacție superioară, dar pe măsură ce urcă de la o treaptă a dorințelor la alta, el descoperă aceeași insatisfacție.

Însă ce se întâmplă când ajungem în vârf? Se instalează o fericită liniște sufletească? Ba nicidecum. Cazurile atâtor artiști celebri care s-au sinucis de pe urma depresiei demonstrează că nici cocoțarea pe ultimele trepte, cele de autorealizare și autoactualizare, nu reprezintă un garant al fericirii.

Omul e mereu nesățios și odată ce atinge treptele de sus ale carierei și ale ambițiilor sale, el conștientizează că nu va mai putea urca. Și chiar dacă își va menține vreme îndelungată statutul mult râvnit, omul tot va fi bântuit de sentimentul coroziv al plictiselii. Deseori se întâmplă că după euforia clipei astrale poate surveni banalizarea emoțională ulterioară; apare senzația de plafon al trăirilor și se ivește inevitabila frustrare existențială.

Al Pacino a mărturisit că a mers la terapie de 5 ori pe săptămână timp de 25 de ani după rolul din Naşul, fiindcă îi era cu neputință să facă față faimei enorme, iar în paralel era îngrijorat de sentimentul că nu va mai putea trăi vreodată amploarea acelor momente emoționale. Sharon Stone, trecând de 60 de ani, se lamenta că, după ce a avut un ictus cerebral (la doar 43 de ani), a încetat să se mai filmeze și a fost dată uitării „precum Prințesa Diana”. Viziunea ei profund deprimantă asupra propriei vieți este și consecința imensului succes de altădată, când devenise un sex-simbol al Hollywood-ului; atingerea unui vârf în cariera profesională n-a fost îndestulătoare pentru o fericire de durată, mai ales când a urmat o părăsire subită a Olimpului.

La rândul său, interpretul britanic Robbie Williams, afirmase, într-un interviu din anul 2022, că a cunoscut încă din tinerețe ce sunt succesul și faima, dar nu i-a fost deloc ușor să facă față imensei popularități cu care a fost copleșit. „Faima extremă și succesul extrem au dus la anxietate, depresie și tulburări mintale”, a dezvăluit starul în acel interviu. Iată o ilustrare elocventă cum succesul public – una din treptele de sus în piramida lui Maslow – se poate converti, la un moment dat, în declin moral și disconfort psihic.    

E și mai frustrantă acea dorință care ne întrece posibilitățile. Atingerea unui țel greu de realizat, a unui țel care vreme îndelungată nu oferă recompense se poate transforma chiar într-un maraton al torturii pentru creator, nu într-o plimbare cu aromă de fericire. Actul creativ aduce nu doar satisfacții de moment, ci și destule strădanii, iar dacă produsul final nici măcar nu a obținut aprecierea visată, în locul împlinirii și fericirii vine autoreproșul, regretul, deprimarea. Așa-numita autoactualizare (menționată în piramida lui Maslow) depinde mult și de circumstanțe, și de temperament, și de reacția socială și toți acești factori pot conjura împotriva dorinței omului de a-și împlini pe deplin potențialul.   

Deci, prin satisfacerea nevoilor (mai ales a celor sociale) e dificil de atins fericirea: fie ambițiile noastre sunt prea mari și nicidecum nu reușim să fim la înălțimea propriilor aspirații (ceea ce se întâmplă atât de des, în timp ce alții reușesc să culeagă trofeele recunoașterii, în mod supărător pentru orgoliul nostru), fie nevoile de tot felul sunt prea solicitante și vin unele după altele, fie odată atinsă ținta râvnită ne învăluie plictiseala și ne ciocnim de niște frustrări nebănuite. În tustrele cazuri, ne învârtim în jurul axei neputinței și neîmplinirii.     

E adevărat că o altă teorie a fericirii vine cu o abordare de alternativă (aparent salvatoare pentru cei care suferă din cauza defectelor primei teorii); ea spune că nu țelul atins contează, ci parcurgerea unei căi, realizarea unei pasiuni, practicarea unui hobby, indiferent de rezultat. Bine-bine, dar aceste activități produc nu atât fericire, cât plăcere, bucurie, relaxare psihică, satisfacție intelectuală, mulțumire.

Să luăm exemplul unui bătrân șahist, care joacă zilnic șah cu vecinii săi. Dacă existența lui e umbrită de niște nenorociri familiale sau de sănătate, el nu va extrage fericire din jocul de șah (din hobby-ul său), dar jocul de șah îi poate servi ca refugiu, ca sursă de plăceri de moment, ca un remediu antistres; în șah, el găsește perspectiva unei ocupații care să-i conserve demnitatea de om, să-i ofere un confort psihic și o mulțumire de sine.

Dar oare oferă șahul și fericire (care să compenseze durerile empiriei sale)? Fericire, nu, altfel ar trebui să admitem că toți oamenii care au un hobby sunt fericiți; or, majoritatea oamenilor au un hobby, o pasiune, dar sunt departe de a fi cu toții și în măsură deplină fericiți.     

Teoriile fericirii sunt create parcă pentru a deruta; ele îți prezintă niște soluții drăguțe la prima vedere, însă acestea, la o examinare mai atentă, nu trec testul realității. Sunt doar niște teorii pline de arguții, atât; dacă ar funcționa, ar ști tot omul despre ele și le-ar aplica, nu-i așa?

***

© Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://www.bestseller.md/iluzia-fericirii.html

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html