***

Există teorii ale fericirii pe care dacă le analizezi părăsești și mai zăpăcit subiectul. Una dintre teorii susține că fericirea e dobândită atunci când individul satisface nevoile sale biologice, sociale sau atinge un scop, un țel important al vieții sale.

Cum să nu ne amintim aici de piramida nevoilor a lui Maslow, unde ambițiile omului sporesc pe măsură ce își satisface nevoile fiziologice, de securitate, de apartenență, de stimă și statut, de autorealizare.

Constatăm că, de fapt, omul mulțumit de depășirea unei etape își concentrează atenția deja la altceva, el devine frustrat în raport cu următoarea etapă; așa se face că, pentru a dobândi fericirea, trebuie urcate toate treptele piramidei lui Maslow, care ademenesc cu beneficii superioare, însă ce se întâmplă când ajungem în vârf? Se instalează o fericită liniște sufletească? Cazurile atâtor artiști celebri care s-au sinucis din cauza depresiei demonstrează că nici cocoțarea pe ultima treaptă, cea de autorealizare, nu e un garant al fericirii.

După euforia clipei astrale poate surveni banalizarea emoțională ulterioară; apare senzația de plafon al trăirilor. Al Pacino a mărturisit că a mers la terapie de 5 ori pe săptămână timp de 25 de ani după rolul din Naşul, fiindcă îi era cu neputință să facă față faimei enorme, iar în paralel era îngrijorat de sentimentul că nu va mai putea trăi vreodată amploarea acelor momente emoționale.

Sharon Stone, trecând de 60 de ani, se lamenta că, după ce a avut un ictus cerebral (la doar 43 de ani), a încetat să se mai filmeze și a fost dată uitării precum Prințesa Diana. Viziunea ei profund deprimantă asupra propriei vieți este și consecința imensului succes de altădată, când devenise un sex-simbol al Hollywood-ului; atingerea unui vârf în cariera profesională n-a fost îndestulătoare pentru o fericire de durată, mai ales când a urmat o părăsire subită a Olimpului.

E și mai frustrantă acea dorință care ne întrece posibilitățile. Atingerea unui țel greu de realizat, a unui țel care vreme îndelungată nu oferă recompense se poate transforma chiar într-un maraton al torturii pentru creator, nu într-o plimbare cu aromă de fericire. Actul creativ aduce nu doar satisfacții de moment, ci și destule frustrări, iar dacă produsul final nici măcar nu a obținut aprecierea visată, în locul împlinirii și fericirii vine autoreproșul, regretul, deprimarea.

Deci, prin satisfacerea nevoilor (fiziologice sau culturale) e dificil de atins fericirea: fie așteptările noastre sunt prea mari, fie nevoile sunt prea solicitante și vin unele după altele, fie nicidecum nu reușim să fim la înălțimea propriilor aspirații (ceea ce se întâmplă atât de des, în timp ce alții reușesc să culeagă trofeele recunoașterii, în mod supărător pentru orgoliul nostru). În tustrele cazuri, ne învârtim în jurul axei neputinței și neîmplinirii.     

E adevărat că o altă teorie a fericirii vine cu o abordare de alternativă (aparent salvatoare pentru cei care suferă din cauza defectelor primei teorii); ea spune că nu țelul atins contează, ci parcurgerea unei căi, realizarea unei pasiuni, practicarea unui hobby, indiferent de rezultat. Bine-bine, dar aceste activități produc nu atât fericire, cât plăcere, bucurie, relaxare psihică, satisfacție intelectuală, mulțumire.

Să luăm exemplul unui bătrân șahist, care joacă zilnic șah cu vecinii săi. Dacă existența lui e umbrită de niște nenorociri familiale sau de sănătate, el nu va extrage fericire din jocul de șah (din hobby-ul său), dar jocul de șah îi poate servi ca refugiu, ca sursă de plăceri de moment, ca un remediu antistres; în șah, el găsește perspectiva unei ocupații care să-i conserve demnitatea de om, să-i ofere un confort psihic și o mulțumire de sine.

Dar oare oferă șahul și fericire (care să compenseze durerile empiriei sale)? Fericire, nu, altfel ar trebui să admitem că toți oamenii care au un hobby sunt fericiți; or, majoritatea oamenilor au un hobby, o pasiune, dar sunt departe de a fi cu toții și în măsură deplină fericiți.     

Teoriile fericirii sunt create parcă pentru a deruta; ele îți prezintă niște soluții drăguțe la prima vedere, însă acestea, la o examinare mai atentă, nu trec testul realității. Sunt doar niște teorii pline de arguții, atât; dacă ar funcționa, ar ști tot omul despre ele și le-ar aplica, nu-i așa?

***

© Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://librarius.md/ro/book/iluzia-fericirii-643993

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html