***

La 90 de ani, Sofocle s-a prezentat cu o tragedie la un concurs de versuri și a luat premiul întâi. Legenda spune că bucuria i-a fost atât de mare, încât suferi un atac de cord și îşi dădu duhul aproape imediat. Sofocle afirmase anterior: „Când e vorba de un muritor, trebuie să se aştepte până în ultima lui zi pentru a spune dacă a fost cu adevărat fericit.” Iată o aserțiune pe măsura unui geniu antic. În cazul lui Sofocle însuși, aserțiunea i s-a confirmat în cel mai pozitiv mod posibil; murise extaziat. Dar în cazul altora? Dar în cazul nostru?

Ce am putea spune despre soarta navigatorului francez Dumont-d’Urville? Acesta a întreprins câteva expediţii maritime de excepţie, care i-au adus o faimă internațională, inclusiv a făcut ocolul Pământului şi a navigat până la ţărmurile Antarctidei; moartea însă îl găsi pe uscat.

Pornise într-o scurtă călătorie de familie cu trenul, dar s-a întâmplat un accident grav şi vagoanele au deraiat, focul şi aburii fierbinţi au învăluit compartimentul în care se afla navigatorul cu familia şi nu le-au lăsat nici o şansă de supraviețuire. S-a auzit un timp doar vocea disperată a lui Dumont, care striga implorând: „Salvaţi-mi soţia! Salvaţi-mi fiul!” Nu, n-a fost salvat nimeni. Anterior, Dumont mai pierduse un fiu și o fiică, decedată de holeră la numai cinci ani.

Un alt nume de referință – Kobe Bryant; fiind o legendă a baschetului american, acesta a declarat nu o dată că se simțea fericit; el, vedetă a sportului, multimilionar, mereu zâmbitor, tată a patru copii, avea toate temeiurile să-și considere viața o emblemă a fericirii. Până la fatalul accident de elicopter din ianuarie 2020, când Bryant a decedat, la doar 41 de ani, împreună cu una dintre fiicele sale, de 13 ani. Să cazi în gol și să știi că au rămas secunde numărate până la un sfârșit tragic, care va lua nu doar viața ta, dar și a unei ființe dragi… E greu de imaginat oroarea ultimelor clipe trăite de acel om.  

Dacă am aprecia viața în termeni de fericire-nefericire, ce am spune despre existența lui Dumont-d’Urville, dar despre cea a lui Kobe Bryant? Ce a contat mai mult pentru dânșii: cantitatea plăcerilor, faima, izbânzile spectaculoase trăite de-a lungul vieții sau avalanșa de suferințe înfiorătoare care au venit în clipa finală peste ei și i-au strivit psihic și fizic? Ce contează pentru viața unui om, de altfel: să trăiască intens și în satisfacții sau să se preocupe de un trai domol și moderat, dar prin care să evite răsturnările abrupte și loviturile sorții? Să medităm un pic…

Pe de altă parte, oare cumpătarea și moderația ne pot ajuta să evităm dramele grele ale vieții? Prin clipe tragice, în egală măsură, trec și bogații, și sărmanii, și păcătoșii, și sfinții. Amarul existențial rezidă în faptul că lipsesc soluțiile și rețetele desăvârșite pentru un trai corect și nevulnerabil, deoarece soarta omului rareori depinde de voința sau de înțelepciunea lui, ci mai mult de noroc și de hazardul orb al întâmplărilor; precum și de condiția bună sau rea a celor apropiați. Și cum ai putea fenta hazardul? Școlile filosofice n-au putut depăși aceste dificultăți și provocări ale sorții.  

După Epicur, absența durerii este mai importantă decât prezența plăcerii, fiindcă absența durerii e deja o formă de plăcere, e forma ei supremă. În lipsa suferințelor, dar și în lipsa dorințelor, sufletul nostru e netulburat și nimic altceva, zicea Epicur, nu poate egala această stare de beatitudine. În cadrul filosofiei epicureice, calea spre fericire e condiționată de reducerea la maximum a neplăcerilor (nu de acumularea plăcerilor).

Dar tocmai aici, în miezul acestei filosofii aparent foarte înțelepte, găsim autoanularea speranței pentru fericire, căci unde e garanția că soarta va fi indulgentă cu noi și ne va feri de durerile care desființează fericirea? Cine e fericitul scutit de pierderi și suferințe?

La câteva veacuri după Epicur, un alt filosof grec, Plotin, a remarcat insuficiența tezelor epicureice pentru fericire: „Dacă raționamentul ar atribui fericirea lipsei de durere, de boală, de necaz, de nenorociri mari, nu ar fi posibil să fie fericit nimeni…” Apoi, Plotin își nuanțează obiecțiile: „Când sănătatea și lipsa durerii sunt prezente, ele sunt neluate în seamă. Lucrurile care, fiind prezente, nu au nimic atrăgător, și nici nu adaugă ceva la fericire […], sunt numite în mod verosimil necesare, dar nu bune.”

Prin urmare, după Plotin, lipsa durerilor nu reprezintă în sine o sursă a fericirii, ci asigură doar confortul elementar. Într-adevăr, oare care om tânăr și mereu sănătos își transformă sănătatea într-un prilej constant de fericire? Atenția acelui om e ațintită spre alte dorințe și spre alte frustrări care îl preocupă, iar sănătatea pentru el e doar un fundal cu care s-a obișnuit. Totodată, niciun om nu poate fi scutit de anumite dureri, suferințe, nenorociri și pierderi. Reiese deci că nu e prea posibilă fericirea în lipsa durerii, în schimb e foarte posibilă insatisfacția provocată de prezența unei minime dureri. Dezolante observații.

Dar pesimismul lui Plotin nu se oprește aici. El a privit și dincolo de contingențele acestei vieți și avu inspirația să se întrebe dacă mai poate fi fericit omul care ia în calcul primejdiile care îi pândesc pe apropiați… după moartea sa. Or, tot felul de nenorociri sunt cu putință în familia unui om după ce el părăsește viața, iar Plotin meditează dacă nu cumva acesta, „din pricina că le crede cu putință, nu ar putea fi fericit?” Mai devreme, și Aristotel credea că eudaimonia unui individ, de exemplu a unui părinte, se poate înrăutăți atunci când copilul său va păți ceva într-un viitor îndepărtat, după moartea părintelui.

Interogațiile și îngrijorările acestea filosofice nu sunt deloc naive și lipsite de temei. Am cunoscut oameni nenorociți în viața lor, dar ai căror copii au avut parte de un succes strălucitor (de care părinții n-au mai aflat); și am cunoscut oameni care se considerau fericiți, au gustat din bunătățile lumii, dar, după ce au murit, copiii lor sau nepoții au trăit tragedii și drame teribile (de pe urma cărora părinții ar fi înnebunit de erau în viață).

Să ne întrebăm, așadar, în spiritul lui Sofocle și al lui Plotin: cine este atât de iresponsabil, încât să se declare fericit, neștiind ce-i aduce ziua de mâine? Și oare nu-i deplasată pretenția individului de a se considera fericit pe seama satisfacțiilor curente, fără a ști ce sfârșit îl așteaptă pe el și ce soartă ar putea avea urmașii săi?

***

© Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://www.bestseller.md/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html