•  
  •  
  •  
  •  

***

La 90 de ani, Sofocle s-a prezentat cu o tragedie la un concurs de versuri și a luat premiul întâi. Bucuria i-a fost atât de mare, încât suferise un atac de pe urma căruia îşi dădu duhul aproape imediat. Sofocle afirmase anterior: „Când e vorba de un muritor, trebuie aşteptat până în ultima lui zi pentru a spune dacă a fost cu adevărat fericit”. Iată o aserțiune pe măsura unui geniu antic. În cazul lui Sofocle însuși, aserțiunea i s-a confirmat în cel mai pozitiv mod posibil; murise extaziat. Dar în cazul altora? Dar în cazul nostru?…

Ce-am putea spune despre soarta navigatorului francez Dumon-d’Urville? Acesta a întreprins câteva expediţii maritime de excepţie, care i-au adus o faimă internațională, inclusiv a făcut ocolul Pământului şi a navigat până la ţărmurile Antarctidei; moartea însă îl găsi pe uscat.

Pornise într-o scurtă călătorie de familie cu trenul, dar s-a întâmplat un accident grav şi vagoanele au ieșit de pe calea ferată; focul şi aburii fierbinţi au învăluit compartimentul în care se afla navigatorul cu familia şi nu le-au lăsat nici o şansă de supraviețuire. S-a auzit un timp doar vocea disperată a lui Dumon, care striga implorând: „Salvaţi-mi soţia! Salvaţi-mi fiul!”… Nu, n-a mai fost salvat nimeni. Anterior, Dumon mai pierduse un fiu și o fiică, decedată de holeră la numai cinci ani.

Un alt nume de referință – Kobe Bryant; fiind o legendă a baschetului american, acesta a declarat nu o dată că se simțea fericit; el, vedetă a sportului, multimilionar, mereu zâmbăreț, tată al patru copii, avea toate temeiurile să-și considere viața o emblemă a fericirii. Până la tragicul accident de elicopter din ianuarie 2020, când Bryant a decedat, la doar 41 de ani, împreună cu una din fiicele sale, de 13 ani… Să cazi în gol și să știi că au rămas secunde numărate până la un sfârșit tragic, care va lua nu doar viața ta, dar și a unei ființe dragi; e greu de imaginat oroarea ultimelor clipe trăite de acel om.   

Dacă am aprecia viața în termeni de fericire-nefericire, ce am spune despre existența lui Dumon-d’Urville, dar despre cea a lui Kobe Bryant? Ce a contat mai mult pentru dânșii: cantitatea plăcerilor, faima, izbânzile spectaculoase trăite de-a lungul vieții, sau avalanșa de suferințe înfiorătoare care au venit în clipa finală peste ei și i-a strivit psihic și fizic? Ce contează pentru viața unui om, de altfel: să trăiască intens și în satisfacții, sau să se preocupe de un trai domol și moderat, dar prin care să evite suferințele și loviturile sorții? Să medităm un pic…

După Epicur, absența durerii este mai importantă decât prezența plăcerii, fiindcă absența durerii e deja o formă de plăcere, e cea mai supremă formă. În lipsa suferințelor, dar și în lipsa dorințelor, sufletul nostru e netulburat și nimic altceva, zice Epicur, nu poate egala această stare de beatitudine. În cadrul filosofiei epicuriene, calea spre fericire e condiționată de reducerea la maximum a neplăcerilor (nu de acumularea plăcerilor).

Dar tocmai aici, în miezul acestei filosofii aparent foarte înțelepte, găsim autoanularea speranței pentru fericire, căci unde e garanția că soarta va fi indulgentă cu noi și ne va feri de durerile care desființează fericirea? Cine e fericitul scutit de pierderi și suferințe?

La câteva veacuri după Epicur, un alt filosof grec – Plotin, a remarcat insuficiența tezelor epicureice pentru fericire: „Dacă raționamentul ar atribui fericirea lipsei de durere, de boală, de necaz, de nenorociri mari, nu ar fi posibil să fie fericit nimeni…”. Apoi, Plotin își nuanțează obiecțiile: „Când sănătatea și lipsa durerii sunt prezente, ele sunt neluate în seamă. Lucrurile care, fiind prezente, nu au nimic atrăgător, și nici nu adaugă ceva la fericire (…), sunt numite în mod verosimil necesare, dar nu bune”[i].

Prin urmare, după Plotin, lipsa durerilor nu reprezintă în sine o sursă a fericirii, ci asigură doar confortul elementar; pe de altă parte, aproape că nimeni, niciun om nu poate fi scutit de anumite dureri, suferințe, nenorociri și pierderi, deci nu e posibilă fericirea desăvârșită. Dezolante observații.

Totuși, ce formă grotescă de evaluare poate fi grila fericirii; o asemenea evaluare ne prejudiciază, ne șifonează impresia despre propria viață, care se cuvine să fie trăită impecabil; și nu există viață impecabilă. Moartea însăși, nu e cumva o formă de sarcasm veninos față de paradigma fericirii? Prin urmare, cine este atât de iresponsabil încât să se declare fericit, neștiind ce-i aduce ziua de mâine?

***

© Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://www.bestseller.md/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html



[i] „Despre fericire”, în „Opere”, de Plotin, vol. III // traducere de Andrei Cornea. București. Humanitas, 2003. P. 276-277.


  •  
  •  
  •  
  •