***

În Downton Abbey nu e loc de fericire; s-ar părea că există acolo toate condițiile prielnice pentru un trai fericit, în mijlocul unei familii aristocrate, bogate, respectate, armonioase în toate celea și pline de virtuți nobile. Dar nu, fericirea e străină chiar și pentru acel cuib familial minunat; și stăpânii, și slugile își trăiesc dramele lor, de rând cu bucuriile, își numără pierderile și morții, de rând cu clipele de entuziasm și euforie.  

„Prețul unei mari iubiri e o mare durere, atunci când unul pleacă”, rostește la un moment dat Robert Crawley, contele de Grantham. Această frază poate rezuma una dintre lecțiile serialului TV, în care suferințele și bucuriile indivizilor sunt strâns dependente de soarta și acțiunile celor din jur. Poți avea de toate, dar dacă apropiatul tău te urăște, te trădează sau, fiindu-ți drag, el piere, lumea încetează să mai aibă culorile de cândva.

Acest serial, alături de alte scenarii din viața reală, ne mai învață că loviturile sorții nu ne fac mai puternici, ci mai vulnerabili; vă uimește asta cumva? Maxima lui Nietzsche care romantizează „ceea ce nu ne omoară” este frumoasă, este încurajatoare, dar este eronată. Nietzsche însuși s-a frânt sub povara neliniștilor; provocările vieții l-au doborât psihic, l-au înnebunit la propriu, ele nu l-au făcut mai puternic, nu l-au tonifiat, cum ar fi trebuit să se întâmple după rețeta sa vestită. Așa cum remarcase cu luciditate Bruckner, „ceea ce nu mă omoară, nu mă întărește cu necesitate: pot supraviețui unui infarct, unui cancer, fără să regăsesc sănătatea de odinioară, fără să capăt cea mai măruntă înțelepciune.”

Ceea ce nu ne omoară ne poate face mai rezistenți, mai adaptați, mai determinați, mai intrepizi, dar cu prețul unei încrâncenări și a unei pustiiri lăuntrice; caracterele formate în împrejurări dure au bătături la inimă și sunt văduvite de anumite simțiri. Alteori, din contra, o traumă suportată cândva poate sensibiliza firea într-atât, încât individul nu-și mai poate stăpâni echilibrul și emoțiile; psihicul devine fragil și exagerat de sentimental, cu o reziliență deficitară. O serie de boli, traume și spaime, ba chiar și o singură întâmplare îngrozitoare (cum ar fi un episod real de război sau un cutremur puternic) îi pot dezvolta individului matur așa-numitul sindrom post-traumatic sau o depresie clinică; cu alte cuvinte, spaimele suportate îl fac mai slab pe viitor și îi pot cauza disfuncții psihice (Fernandez et al., 2020).      

În cazul copiilor, impactul poate fi și mai profund. Acei oameni care au trecut de mici prin evenimente traumatizante, cum ar fi diverse forme de abuz, neglijare, certuri între părinți sau șocul pierderii acestora vor îmbătrâni mai rapid; la aceștia, odată cu maturizarea, sunt mai accelerate procesele de senescență, când țesuturile corpului se uzează biologic (Mian et al., 2022). Studiile, de asemenea, arată că o persoană care a suferit în copilărie de anumite abuzuri sau traume psihice riscă să sufere ulterior, ca adult, de anxietate, depresie, frustrare, boli metabolice, tulburări mintale; în paralel, persoana respectivă poate deveni și deosebit de empatică, în sensul că reacționează mai acut la suferințele altora (Greenberg et al., 2018). Empatia, în fond, este o trăsătură magnanimă, dar, când ia forme exagerate, când provine din niște lovituri ale trecutului, ea poate transforma individul într-un suferind cronic, într-un om ultrasensibil, angoasat, care nu-și mai poate găsi liniștea decât în singurătate.

În durere, ca și în plăcere, ca și în toate celea în viața asta, contează foarte mult să fie respectată moderația. Dorințele cumpătate sunt accesibile și ne aduc mulțumire; mâncarea modestă e sănătoasă și ne ferește de boli; exercițiile fizice făcute cu măsură ne tonifiază corpul fără a-l trauma; suferința moderată e stimulatoare pentru psihic și ne formează un caracter rezilient. Toate astea funcționează benefic asupra noastră atât timp cât nu devin exagerate.

Într-un studiu psihologic privind impactul evenimentelor adverse din viața omului (de la accidente minore la moartea unei persoane dragi), s-a constatat experimental că cel mai bine fac față la testul durerii acei indivizi, care mai devreme au suportat suferințe relativ moderate. Însă indivizii de la extreme, care fie că au trecut prin adversități grele, fie că au fost scutiți de pierderi și neplăceri, s-au arătat a fi mai puțin toleranți la testul durerii. Altfel zis, cei mai rezilienți de-a lungul vremii devin oamenii din mijlocul gradației, cei deprinși cu răul ponderat (Seery et al., 2013). O cercetare mai recentă susține cam același lucru: stresul ușor sau moderat este benefic pentru sănătatea noastră psihică și acționează ca un stimulent cognitiv (Oshri et al., 2022). E vorba aici de ceva ponderat, nu exagerat…

Prin urmare, contrar maximei lui Nietzsche, „ceea ce nu ne omoară” poate să ne traumeze grav totuși, dacă e peste puterea de rezistență fizică și psihică a organismului. De fapt, observația că răul nu-i spre bine și că durerea chinuitoare compromite bucuria vieții nu e nouă; grecii anticii l-ar fi amendat pe Nietzsche pentru teribilismul său. Astfel, Crantor, unul dintre filosofii de seamă în Academia lui Platon, privea cu mare scepticism ideea că suferințele și durerea au vreun folos. „Căci rezistența aceasta la durere se dobândește cu un preț destul de mare, anume abrutizarea sufletului și amorțeala trupului”, zicea el și avea dreptate.

În fine, dintre cei care au pierdut o persoană dragă, cine poate afirma că pierderea i-a priit? Cine se poate lăuda că a devenit mai puternic în duh, când lumea sa sentimentală a devenit mai săracă? Cine crede cu toată convingerea că poți ieși întărit dintr-o întâmplare prin care viața îți arată cât ești de slab și de neputincios? Gândiți-vă, cine oare se poate bucura cu adevărat de beneficiul pentru caracter al unei tragedii personale prin care a fost nevoit să treacă?… 

Ludwig Wittgenstein și-a exprimat în felul următor mâhnirea la vestea că fratele său, pianist, a rămas fără mâna dreaptă pe frontul Războiului Mondial din 1914: „Mă gândesc la bietul Paul, care atât de brusc a fost lipsit de împlinirea vocației sale! Cât e de teribil! Oare ce perspectivă filosofică te poate ajuta să treci peste așa ceva? E posibil oare să treci peste asta neapelând la suicid?!”

Iarăși, grecii au remarcat printre primii că individul uman poate fi nimicit moral într-o clipită. În poemul Perșii, Eschil descrie într-un singur verset impactul zdrobitor al evenimentului tragic asupra omului: „Și viața voastră-atât de fericită/ E zdruncinată dintr-o lovitură.” Succesorul lui Eschil, poetul tragic Sofocle, a preluat această idee a evenimentului zdrobitor și a prezentat cu mare talent legenda regelui Oedip, cel care a descoperit îngrozit că și-a omorât tatăl și a făcut apoi copii cu propria sa mamă. Descoperirea aceea îl distruge psihic definitiv și Oedip alege să se orbească pe sine, pentru a nu mai vedea lumea asta atât de mișelească și de nedreaptă.

Versurile din finalul piesei lui Sofocle ne arată cât de rapid și de nemilos se poate schimba soarta unui om care mai adineauri era invidiat de toți semenii săi:

„Al țării stăpân ajunsese. La soarta-i, râvnind-o,// Priveau toți tebanii. Azi soarta-l aruncă-n urgie// Cumplită… Oricui așteptați-i și ziua din urmă// A vieții. Și numai când omul trecutu-i-a pragul,// Dar fără amaruri, atunci fericit socotiți-l!”…

Revenind la emblematicul Downton Abbey, revenind la zborul frânt al lui Nietzsche, amintindu-ne de lecțiile tragediilor antice, remarcăm șubrezenia omenească în fața oricărei forme de suferință, la fel cum remarcăm și neputința noastră de a ne aciua într-un ideal imaculat numit fericire. Atâtea lucruri și evenimente atentează la sănătatea, la stabilitatea psihică și la viața noastră, din cele mai neașteptate direcții. Ele, de regulă, nu ne omoară, dar…, ceea ce nu ne omoară, totuși ne rănește. Oare nu-i așa?

***

© Dorian Furtună

În imagine: Regele Oedip, care s-a orbit pe sine din cauza suferințelor sufletești.

Fragment din cartea „Iluzia fericirii”, care poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://www.bestseller.md/iluzia-fericirii.html

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html