***

Practica arată că un individ care obține un scor înalt la testele IQ nu neapărat va deține un scor înalt la testul vieții. Deseori se întâmplă ca un wunderkind să fie inapt în multe alte domenii de activitate, de parcă i-ar lipsi niște priceperi elementare, de parcă ar suferi de subdezvoltarea unor abilități și competențe. Cum explicăm acest paradox?

Howard Gardner, un psiholog cognitivist american, a propus în 1983 teoria inteligențelor multiple, în care argumenta că oamenii posedă nu o singură formă de inteligență, ci un set de inteligențe distincte, a căror expresie diferă de la un individ la altul.

După Gardner, există cel puțin nouă tipuri de inteligență (fiecare cu subdiviziunile sale): lingvistică, logico-matematică, muzicală, spațială, corporal-chinestezică, naturalistă, interpersonală, intrapersonală, existențială. Prin prisma acestei teorii, înțelegem de ce unii oamenii excelează în vorbirea limbilor străine și în literatură, alții sunt buni matematicieni, muzicieni, psihologi sau filosofi. Și totodată pot fi limitați în exprimarea altor aptitudini.

Dacă medităm asupra acestei teorii și ne amintim de diverse personalități din istorie sau pe care le-am cunoscut personal, dacă, în fine, ne gândim la noi înșine, la talentele noastre, vom înclina să-i dăm dreptate.

Cu toate că teoria lui Gardner e contestată de unii psihologi, ea nu-i lipsită de miez logic și, în plus, oferă prilej să facem niște analogii percutante. Astfel, am putea extrapola modelul inteligențelor multiple asupra altor fenomene cognitive, inclusiv asupra conceptului de fericire. Dacă avem nu o singură formă de inteligență, ci mai multe, să ne întrebăm: nu cumva fericirea, la rândul ei, este un termen generic pentru un spectru larg de emoții – un hiperonim – și, de aici, convențional vorbind, nu există o fericire universală, ci fericiri?

De bună seamă, ceea ce îl emoționează și îl fascinează pe un introvertit nu îl va impresiona pe un extravertit și viceversa. Emoția, sau, dacă vreți, fericirea, simțită de un coleric contrastează considerabil de ceea ce fericește un melancolic, un sangvinic, un flegmatic. Pe axa temperamentelor și a tipajelor psihologice nu poate exista aceeași fericire; pentru diferiți oameni, ceea ce ei numesc fericire reprezintă emoții generate de diverși stimuli, de diverse stări și experiențe.

Nu putem asocia percepția despre fericire a unui yoghin adâncit în meditație cu cea a unui motociclist sau a unui actor; fiecare dintre ei are sursa sa de bucurie, iar la întrebarea dacă este fericit, fiecare își va imagina cu totul alte stări mentale, demonstrând astfel că fericirea este o abstracțiune care preia forma emoțiilor și aspirațiilor specifice pe care le simbolizează.

Legenda spune că printre ultimele cuvinte pe care le-a rostit Genghis Han, ca o concluzie a propriei sale vieţi, au fost următoarele: „Cel mai fericit pe lumea asta e acel care îi ia pe fugă pe duşmanii învinşi, le fură averea, le călăreşte caii, se bucură de lacrimile rudelor acestora, le sărută soţiile şi fiicele…” Iar Hitler mărturisea că la auzul veștii că a început războiul din 1914, pe care și-l dorea, a trecut prin clipe euforice: „…am căzut în genunchi și am mulțumit din toată inima cerului că mi-a dat fericirea să trăiesc într-o asemenea epocă.” Iată două percepții inedite despre fericire, de factură psihopată, dar care au și ele dreptul la existență în registrul nelimitat al fericirilor.

Înțelegem așadar că lipsește un algoritm integrator pentru a stabili cât de inteligenți sunt indivizii sau cât de fericiți; aici pășim pe un vast teren al aproximațiilor și al impresiilor foarte individualizate și subiective.

Între inteligență și fericire distingem totuși o disjuncție de principiu: dacă inteligența umană reprezintă o continuare evolutivă și eflorescentă a inteligențelor animale (fiindcă și animalele au cogniție și activitate rațională elementară), atunci fericirea e un produs cultural original, filosofic, exclusiv uman; percepția despre fericire e ca o credință care variază în funcție de grup, religie, temperament, convingeri și suportă același parcurs al transformărilor pe care îl înregistrează mentalitatea omenească de la o epocă la alta.  

***

© Dorian Furtună

Cartea „Iluzia fericirii” poate fi găsită aici (în Republica Moldova):

https://www.bestseller.md/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html

Și în România, aici:

https://www.bestseller.ro/iluzia-fericiri-dorian-furtuna.html